Marcaje rutiere

OUG 195 / 2002 privind circulația pe drumurile publice (27.03.2026)

 Articolul 5
(1) Administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor, conform competentelor ce îi revin, cu avizul poliției rutiere, este obligat să instaleze indicatoare ori alte dispozitive speciale, să aplice marcaje pe drumurile publice, conform standardelor în vigoare, și să le mențină în stare corespunzătoare.

Articolul 30
(1) Mijloacele de semnalizare rutieră sunt:
a) sistemele de semnalizare luminoasă sau sonoră;
b) indicatoarele;
c) marcajele;
d) alte dispozitive speciale. 

Articolul 105
Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a V-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de către persoane juridice:
1. nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare a drumului public sau a trecerilor la nivel cu calea ferată, conform standardelor și reglementărilor tehnice în vigoare; neînlăturarea obstacolelor care împiedică vizibilitatea conducătorilor de vehicule la trecerile la nivel cu calea ferată;
2. neîndeplinirea obligațiilor de instalare a mijloacelor de semnalizare rutieră, precum și a dispozitivelor speciale de acest fel sau instalarea necorespunzătoare a acestora ori fără avizul poliției rutiere;

SR 1848-7 Standard - Semnalizare Rutiera - Marcaje Rutiere

Regulament de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (19.07.2024)
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/285008

Articolul 77
(1) Administratorul drumului public este obligat să aplice marcaje cu linii continue sau discontinue, după caz, atât pentru separarea sensurilor și benzilor de circulație, cât și pentru delimitarea părții carosabile.